2017 Gazeta de Artă Politică nr. 17
Gazeta de Artă Politică nr. 17
Muncă și sindicate
În România, criza economică, în loc să aducă măsuri de reformă care să ușureze greutatea șocului suportat de salariați și de membrii cei mai vulnerabili ai societății, a fost folosită ca ocazie unică de îngenunchiere a forței de muncă și de destructurare a sindicatelor, prin modificarea legislației muncii și a dialogului social. Cu acest prilej, vocea presei s-a alăturat în bună măsură inițiativelor legislative anti-sindicale și a început să justifice sistematic și pe toate căile cu putință așa-zisa necesitate de-a scădea salariile, de-a limita drepturile angajaților și de-a sugruma sindicatele.
Prețul plătit a fost dublu: în primul rând, dialogul social a devenit o glumă, precarizarea forței de muncă a atins cote până la cer, numărul de contracte de muncă pe perioade determinate a crescut și el foarte mult în defavoarea contractelor permanente, numărul de lucrători plătiți cu salariu minim s-a multiplicat, contractele colective de muncă la nivel de ramură sau la nivel național au dispărut, capacitatea salariaților dea-și reprezenta interesele sau măcar de-a și le exprima a scăzut - și așa mai departe. Pe scurt, a fost consolidat modelul economic bazat pe forța de muncă ieftină și necalificată și pe șantajul permanent al companiilor cu delocalizarea producției. În al doilea rând, au ajuns locuri comune în discursul public mituri toxice care vizau delegitimarea sindicatelor ca atare ori denigrarea forței de muncă: mitul că asocierea sindicală sau alte forme de asociere pentru reprezentarea intereselor comune e un reziduu comunist și că fiecare angajat ar trebui să se descurce pe cont propriu; mitul că un număr enorm de persoane ar prefera să trăiască din ajutoare sociale în loc să muncească și că lucrătorii ar tinde în general spre lene și beneficii nemeritate; mitul că antreprenorii ar fi cei cărora le datorăm existența locurilor de muncă și că ei ar fi sursa fundamentală de valoare din economie și societate; mitul că performanțele economice slabe (ale diverselor întreprinderi sau chiar ale țării) s-ar datora tot oamenilor care nu au nici un cuvânt de spus în luarea deciziilor economice, adică tot angajaților; mitul că, în schimb, atunci când performanțele economice sunt bune, salariații nu au dreptul să se bucure de o creștere a cifrelor reflectată în beneficiile lor salariale; sau cel că angajații ar trebui să accepte orice fel de salarii sau de condiții proaste de muncă. Și multe alte zvonuri și povești despre cine e de vină (pentru eventuale scăderi ale profitului) sau despre ce nu se poate face (din ce reclamă angajații), care ni se impun în funcție de circumstanțe și de nevoile de moment ale angajatorilor.
Acest număr din Gazeta de Artă Politică e o contribuție la relansarea celui mai important subiect de dezbatere din societatea românească: cum muncim, pentru cine, cu ce costuri și ce beneficii? Ce drepturi avem și cum putem ajunge să fim un factor de decizie în situațiile care decid asupra vieților noastre? Textele care urmează sunt informative și analitice. Ele reconstituie parțial situația relațiilor de muncă, așa cum arată ea după modificările legislative din 2011, și urmărește ce s-a întâmplat cu angajații și cu sindicatele, dar și care sunt acele lucruri care i-au făcut mai slabi și mai vulnerabili.
Scopul nostru e să milităm pentru relansarea dialogului social și pentru o regândire radicală a legislației care circumscrie relațiile de muncă.
| Nr. | Nume fisier | Dimensiune | Fisier |
|---|---|---|---|
| 1 | Gazeta de Artă Politică nr. 17 | 26413 KB |
|
